0371 190  455 0372 877 310 office@veterindistribution.ro
marbocoli
  • marbocoli

MARBOCOLI

Solutie injectabila cu marbofloxacina pentru bovine si suine

Categorii: , Producător:
  • Descriere
  • Informații suplimentare
  • Brosuri

Descriere produs

  • Denumirea produsului medicinal veterinar:Marbocoli 100 mg/mlCompozitie:Fiecare ml conține:

    Substanţă activă:

    Marbofloxacină ………………100,0 mg

    Excipienţi:

    Metacrezol ……………………….                2,0 mg

    Tioglicerol ………………………..                1,0 mg

    Edetat disodic ………………… …0,1 mg

    Alți excipienți, q.s.

    Indicatii:

    Bovine:

    Pentru tratamentul infecțiilor respiratorii cauzate de tulpinile de Histophilus somni, Mannheimia haemolytica, Mycoplasma bovis și Pasteurella multocida, sensibile la marbofloxacină.

    Pentru tratamentul mastitei acute cauzată de tulpinile de Escherichia coli sensibile la marbofloxacină în perioada de lactație.

    Suine:

    Pentru tratamentul Sindromului de Disgalaxie Postpartum –SDP – (Sindromul de Metrită-Mastită-Agalaxie), cauzate de tulpinile de bacterii sensibile la marbofloxacină.

    Specii tinta:

    Bovine si suine

    Doze si mod de administrare:

    Bovine:

    Infecții respiratorii:

    Doza recomandată este de 8 mg marbofloxacină/kg greutate corporală (2 ml produs/25 kg greutate corporală), într-o singură injecție pe cale intramusculară. Dacă volumul care trebuie injectat este mai mare de 20 ml, acesta trebuie împărțit între două sau mai multe locuri de injectare.

    În cazul infecțiilor respiratorii cauzate de Mycoplasma bovis, doza recomandată este de 2 mg marbofloxacină/kg greutate corporală (1 ml produs/50 kg greutate corporală), într-o singură injecție pe zi, timp de 3 până la 5 zile consecutive, pe cale intramusculară sau subcutanată. Prima injecție poate fi administrată pe cale intravenoasă.

    Mastite acute:

    Doza recomandată este de 2 mg marbofloxacină / kg greutate corporală (1 ml produs/50 kg greutate corporală) într-o singură injecție pe zi, timp de 3 zile consecutive pe cale intramusculară sau subcutanată. Prima injecție poate fi, de asemenea, administrată pe cale intravenoasă.

    Suine (scroafe):

    Doza recomandată este de 2 mg marbofloxacină / kg greutate corporală (1 ml produs/50 kg greutate corporală) într-o singură injecție pe zi, timp de 3 zile consecutive pe cale intramusculară.

    Timp de asteptare:

    Bovine:

    8 mg/kg o singură dată (IM)

    Carne și organe: 3 zile

    Lapte: 72 ore

    2 mg/kg timp de 3 până la 5 zile (IV/SC/IM)

    Carne și organe: 6 zile

    Lapte: 36 ore

    Suine (scroafe):

    Carne și organe: 4 zile.

    Supradozare:

    Nu au fost observate semne clinice după administrarea de 3 ori doza recomandată.

    Pot să apară semne ca tulburări neurologice acute atunci când doza este depășită. Aceste semne trebuie tratate simptomatic.

    Utilizarea in perioada de gestatie si lactatie:

    Studiile de laborator  efectuate pe șobolani și iepuri nu au demonstrat efecte teratogene, feto–toxice sau materno-toxice.

    Siguranţa produsului medicinal veterinar la 2 mg/kg greutate corporală a fost stabilită la vaci gestante sau la viței și purcei sugari, atunci când este administrat la vaci și la scroafe. Produsul medicinal veterinar poate fi utilizat în perioada de gestație și lactație.

    Siguranţa produsului medicinal veterinar la 8 mg/kg greutate corporală nu a fost stabilită la vaci gestante sau la viței sugari, atunci când este administrat la vaci. Prin urmare, acest mod de administrare se va utiliza numai în urma evaluării beneficiu/risc efectuată de medicul veterinar responsabil.

    În caz de utilizare la vaci în perioada de lactație, a se vedea secțiunea 10.

    Interacțiuni cu alte produse medicinale și alte forme de interacțiune:

    Nu se cunosc.

    Recomandari privind administrarea corecta:

    Pentru a se asigura administrarea unei doze corecte, greutatea corporală trebuie determinată cât mai exact, pentru a evita subdozarea. La bovine și suine, locul de injectare este de preferință în regiunea gâtului.

    Capacul poate fi înțepat în siguranță până la 30 de ori. Utilizatorul trebuie să aleagă flaconul cu dimensiunea corespunzătoare, în funcție de speciile țintă ce trebuie tratate.

    Contraindicatii:

    A nu se folosi în cazul în care agentul patogen implicat este rezistent la alte fluorochinolone (rezistență încrucișată).

    Nu se utilizează la animale cu hipersensibilitate cunoscută la marbofloxacină sau orice alte chinolone sau la oricare dintre excipienţi.

    Reactii adverse:

    Leziuni inflamatorii tranzitorii pot să apară în zona de injectare, fără un impact clinic, atunci când produsul este administrat pe cale intramusculară sau subcutanată.

    Administrarea pe cale intramusculară poate provoca reacții locale tranzitorii, cum ar fi durere și umflare la locul de injectare și leziuni inflamatorii, care pot persista timp de cel puțin 12 zile de la injectare.

    Cu toate acestea, la bovine, administrarea pe cale subcutanată s-a dovedit a fi mai bine tolerată la nivel local, decât pe cale intramusculară. Prin urmare, la bovinele mari se recomandă administrarea pe cale subcutanată.

    Dacă observaţi reacţii grave sau alte efecte care nu sunt menţionate în acest prospect, vă rugăm informaţi medicul veterinar.

    Prezentare:

    Flacon x 100 ml.

    Producator:

    SP Veterinaria,Spania.

Please follow and like us:
0

Informații suplimentare

Producator

Steuart’s